Planul de Management

AL SPITALULUI CLINIC DE NEFROLOGIE
“DR. CAROL DAVILA” BUCUREŞTI

  1. DESCRIEREA SITUATIEI ACTUALE A SPITALULUI

 

  1. Istoric al Spitalului Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila:

Corpul principal de cladire al spitalului dateaza din 1894, fiind considerat monument istoric si de arhitectura, opera a arhitectului Baicoianu. Initial caldirea a fost sediul Curtii de Conturi a Romaniei, care a functionat aici pana in 1948, ulterior, destinatia cladirii este schimbata in spital, cu aceasta ocazie vehiul palat fiind supraetajat. Pana in 1979 Spitalul Dr. Carol Davila a avut o structura complexa (ambulatoriu, clinica medicala, compartiment de alergologie, clinica chirurgicala, laborator clinic, clinica de radiologie, sectie de medicina nucleara ). Spitalul a deservit sectorul 1 al capitalei, fiind o unitate de elita, avand o echipa de medici si cadre medii exceptionala, conduse de personalitati precum: Profesorii C.C.Dimitriu, C.Paunescu-Podeanu la medicala sau Profesorii Fagarasanu si Gavriliu la chirurgie.

Din 1974 clinica medicala este condusa de Prof.Dr.Nicolae Ursea, care muta centrul de greutate al activitatii spitalului spre Nefrologie si Dializa.

De spital şi colectivul de medici se leagă practic toate momentele importante ale Nefrologiei româneşti.

În 1974 aici se organizează primul centru de hemodializă iterativă din România, metodă terapeutică de avangardă în acea perioadă care va salva viaţa a mii de pacienţi. În 1975 se instalează prima staţie de deionizare a apei utilizate în dializă.

În 1984 se realizează primul aparat românesc de hemodializă (Hemodiarom), a cărui introducere în producţia de serie a fost împiedicată de preţul foarte ridicat.

În 1994 se înfiinţează Registrul Renal Român.

În 1994 spitalul devine primul Spital Clinic de Nefrologie din România.

În 1995 se introduce pentru prima oară în ţară terapia de substituţie renală prin dializa peritoneală continuă ambulatorie.

În 1995 s-a înfiinţat Fundaţia Română a Rinichiului.

In anul 2003 cladirile spitalului intra in administrarea Primariei  Sector 1 , fiind administrat de AFIUSP, ce va demara imediat o serie de lucrari la uzina termica , instalatii si renovarea spitalului.

Ulterior , avand in vedere adresabilitatea tot mai crescuta a pacientilor si in special depasirea capacitatii Centrului de Hemodializa, se initiaza un concurs de proiecte pentru realizarea a inca doua corpuri de cladire avand ca scop principal realizarea celui mai performat Centru de Hemodializa din Romania.

Lucrarile incep in anul 2006 cu constructia celor doua corpuri noi si apoi se suprapun cu lucrarile de refunctionalizare/renovare a corpului principal de cladire .

In anul 2008 spitalul intra in subordinea PMB care contribuie substantial atat la finalizarea lucrarilor de constructie cat si mai ales la dotarea cu aparatura de cea mai inalta performanta  si mobilier, ceea ce transforma Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila intr-un complex intre traditie si modernitate adus la cele mai inalte standarde europeene.

Constructiile noi au adus si o modificare substantiala a structurii spitalului fiind infiintata o Sectie Clinica de Chirurgie General cu 50 paturi , cu un Bloc Operator aferent cu 3 sali de operatie si o Sectie Clinica de ATI  cu 14 paturi.

Aceasta structura profesionala „sui generis” , cupland Nefrologia cu toate metodele aferente de epuratie extrarenala, cu Chirurgia generala polivalenta capabila sa rezolve problemele cele mai dificile de abord vascular pentru hemodializa, abord peritoneal pentru dializa peritoneala , dar si sa efectueze interventiile de mare performanta ale complicatiilor endocrinologice din IRC (tratarea hiperparatiroidismului secundar prin paratiroidectomii), reprezinta un concept nou de rezolvare completa la nivelul unei unitati sanitare a tuturor problemelor legate de un organ vital. In plus facilitatile oferite de aparatura performanta a blocului operator si calitatea profesionala remarcabila a colectivului clinicii chirurgicale si de ATI, fac posibila abordarea celor mai diverse tipuri de interventii chirurgicale , ceea ce completeaza autonomia spitalului in  fata celor mai complexe solicitari.

Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila a devenit astfel un spital multipavilionar, situat  în plin  centrul capitalei în sectorul 1, in vecinatatea principalelor institutii ale statului, cu o pozitie strategica remarcabila ceea ce contribuie la o adresabilitate constant crescuta .

Serviciile care se acordă în cadrul spitalului sunt reprezentate de servicii medicale de Nefrologie, Medicina Interna, Diabetologie, Chirurgie Generala , Vasculara , Urologica, Endocrinologica , Oncologica, etc… în regim de spitalizare continuă sau  spitalizare de zi, servicii paraclinice de laborator şi imagistică medicală.

Remarcam laboratorul de Morfopatologie renala dotat cu microscop electronic si cu specialisti care asigura excelenta nationala in acest domeniu.

Astfel conceput, spitalul Carol Davila reprezinta un complex versatil capabil sa rezolve o paleta vasta de patologie medicala si chirurgicala fiind orientat spre calitate si chiar excelenta

Fiind un spital clinic universitar  aici se desfăşoară procesul de învăţământ din cadrul catedrei de Nefrologie si Medicina Interna , Chirurgie , ATI  si Anatomie Patologica a Universitatii de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila” din Bucureşti.

Activitatea de cercetare şi învăţământ este reprezentativă prin tradiţia de peste 60  de ani  ce plaseaza spitalul ca unitate de elită a medicinii româneşti.

Aici s-au format de-a lungul a peste 65 de ani mii de studenti secundari, rezidenti, specialisti, etc… s-au desfasurat studii si cercetari stiintifice remarcabile.

Aici este sediul Registrului Renal Roman ce conecteaza cele peste 150 de centre de Hemodializa din tara si transmite date catre Ministerul Sanatatii, CNAS, CASMB si Registrele Europeene si Internationale de profil (EDTA – ERA si ISN).

 

  1. Structura Organizatorica

Structura Organizatorica  a Spitalului Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila se prezinta astfel:

Sectie Clinica Nefrologie I                       72 paturi
Din care: Terapie Acuta 14 paturi
               Dializa Peritoneala 3 paturi
Sectie Clinica Nefrologie II  72 paturi
Din care: Compartiment medicina interna 14 paturi
Sectie Clinica Chirurgie 49 paturi
Sectie Clinica ATI 15 paturi
Centru  Hemodializa 9 aparate
Camera de Garda  
Total 208 paturi
Spitalizare de zi 7 paturi

 

  • Farmacie
  • Bloc operator
  • Sterilizare
  • Unitste transfuzii sanguina
  • Laborator analize medicale
  • Laborator radiologie
  • Serviciu de Anatomie Patologica ( compartiment citologie, histopatologie, prosectura)
  • Laborator explorari functionale
  • Compartiment de prevenire a infectiilor nosocomiale
  • Compartiment statistica
  • Compartiment recuperare, medicina fizica si balneologie
  • Laborator medicina nucleara
  • Compartiment endoscopie (digestiva, urologica)
  • Cabinet diabet zaharat, nutritie si boli metabolice
  • Ambulatoriu integrat cu cabinete in specialitatile: nefrologie,urologie,cgirurgie generala, cardiologie, cabinet psihologie
  • Aparat functioanal
  • Registrul Renal Roman

 

  1. Structura de personal

Activitatea se desfasoara avand urmatoarea structura de personal:

  • 364 posturi existente in statul de functii
  • 299 posturi ocupate din care:
  • 37 medici
  • 1 rezident
  • 6 alt personal non medic cu studii superioare
  • 125 personal sanitar mediu ( studii medii)
  • 5 personal sanitar mediu (studii superioare)
  • 78 personal auxiliar
  • 21 TESA
  • 26 muncitori
  • 65 posturi vacante din care:
    • Medici 7 posturi
    • Personal sanitar mediu 23 posturi
    • Personal sanitar auxiliar 20 posturi
    • TESA 4 posturi
    • Muncitori 11 posturi

 

Anexa 1 si Anexa 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1. Evolutia Spitalului In ultimii 3 ani ( 2011-2013)

Indicatori financiari contabili anii 2011- 2013

2011 2012 2013
VENITURI TOTALE 31,715,920 21,082,282 21,317,322
INVESTITII 18,936,871 2,787,000 2,043,773
CASMB 11,467,641 14,836,635 16,316,549
Nr. Crt. INDICATORI  ECONOMICO-FINANCIARI 2011 2012 2013
1 Executia bugetara fata de bugetul de cheltuieli aprobat 92.21% 80.11% 79.13%
2 Procentul cheltuielilor de personal din totalul sumelor decontate de casele de asigurari de sanatate din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate pentru serviciile  medicale furnizate , precum si din sumele asigurate din bugetul ministerului sanatatii cu aceasta destinatie 63.57% 65.65% 74.56%
3 Procentul cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor casmb 7.11% 8.21% 12.31%
4 Procentul veniturilor proprii din totalul veniturilor spitalului 63.85% 29.63% 29,00%
5 Procentul veniturilor realizate din proiecte cu fonduri nerambursabile interne si/sau externe din total venituri 0 0 0

 

  1. ANALIZA SWOT A SPITALULUI

              –  Puncte forte:

  • adresabilitatea crescuta prin poziţia centrală, brand-ul de mare prestigiu (C. Davila) si renumele spitalului
  • clinică universitară cu personal medico-sanitar bine pregătit, cu experienţă în patologia specifică,
  • asocierea benefica a specialitatilor nefrologie- chirurgie ce creeaza un binom menit sa rezolve in totalitate patologia medico-chirurgicala a rinichiului
  • monitorizarea pacienţilor cu IRC, dializaţi sau nedializaţi ceea ce permite riposta terapeutica eficienta conform stadiilor evolutive ale bolii
  • derularea Programului National ( PN 6) cu toate avantajele decurgand de aici pentru pacientii nefrologici
  • posibilitatea initierii hemodializei iterative si a tratarii cazurilor problema prin internare continua a pacientilor dializati din ambulator
  • rezolvarea unei game diverse de interventii chirurgicale sustinute de o sectie ATI supra specializata si dotata ce permite o eficienta crescuta si un rulaj rapid al pacientilor
  • programe de cercetare in domeniul nefrologiei , chirurgiei ce aduc beneficii financiare spitalului
  • asigurarea unei palete largi de servicii furnizate pacienţilor prin compartimentele de medicină nucleara (scintigrame renale, tiroidiene,osoase),echografie abdominală şi cardiacă, endoscopie digestivă, electroterapie
  • oferirea de condiţii hoteliere foarte bune (telefon,TV LCD, frigider, mobilier specific unităţilor sanitare ( paturi, fotolii electrice), grupuri sanitare moderne,
  • alimentaţia se face cu meniuri diversificate, pe regimuri care acoperă toată gama de boli, activitatea fiind coordonata şi supravegheată de o asistentă dieteticiană
  • existenţa circuitelor funcţionale corecte, asigurate de magaziile de lenjerie, de materiale, de alimente, oficii alimentare, săli de mese, etc..
  • existenţa unor utilităţi precum centrală termică proprie nouă, izolare termică prin geamuri tip termopan, sursă de apă independentă, generator de curent electic de mare capacitate, garaje subterane accesibile prin lifturi, instalatie centralizata de incalzire si aer conditionat asigură spitalului o independenţă faţă de disfuncţionalităţile apărute în reţelele urbane, mărind astfel calitatea serviciilor şi condiţiilor oferite pacienţilor, ceea ce duce la mărirea adresabilităţii catre spitalul nostru.
  • oferirea unor servicii paraclinice, în special a celor de imunologie specifică, medicina nucleara, nefropatologie (microscopie electronica) efectuate la standarde calitative ridicate şi care mai sunt disponibile doar în câteva locaţii din Bucureşti. Activitatea laboratoarelor este asigurată 24/24 h

–  Puncte slabe:

  • ponderea relativ redusa a veniturilor proprii şi numarul redus al unor contracte cu alţi beneficiari publici şi privaţi
  • lipsa serviciului de primire urgente cu dotare specifica si personal calificat
  • lipsa recunoasterii calitatii de spital de urgenta in ciuda valentelor si a activitatii efective care ar justifica aceasta incadrare
  • adresabilitatea crescuta pentru cazuri grave atat in domeniul nefrologic si chirurgical, care presupun o mare risipa de resurse ce duc la depasirea contractului cu CASMB cu cca 20-25%=>cheltuieli nedecontate
  • lipsa aparaturii specifice de urologie si a specialistilor urologi (deocamdata in formare) care ar permite abordarea in totalitate a partologiei medico-chirurgicala a rinichiului
  • accesul auto relativ complicat si insuficienta locurilor de parcare
  • spatiu verde insuficient
  • lipsa unei terase si a unei cafeteri pentru bolnavi si apartinatori

          Oportunităţi :

  • activitatea si experienţa acumulate justifica aspiratia spre Centru de Excelenta
  • pozitia prevalenta a spitalului in comunitatea medico-chirurgicala creeaza conditiile de Centru Metodologic pentru specialitatile Nefrologie / Chirurgie
  • maniera unitara, complexa si versatila in care este conceput spitalul permite deschiderea de noi fronturi in diverse specialitati adiacente care sa utilizeze din plin capacitatea tehnica si umana a spitalului
  • existenta a inca unei cladiri monumentale a spitalului (actualmente in litigiu) ar permite in cazul rezolvarii pozitive deschiderea unui Ambulatoriu de Specialitate care pe de-o parte sa degreveze activitatea ospitaliera , sa permita rezolvarea a mult mai multor cazuri , sa selecteze si sa dirijeze catre spital numai ce se impune pentru internare continua si sa aduca un beneficiu financiar corespunzator
  • conceperea si utilizarea ghidurilor de practică recunoscute la nivel naţional pentru tratamentul pacienţilor cu patologie complexă
  • posibilitatea unui parteneriat public-privat, asocieri investitionale sau externalizari devin posibile prin modificarea Legii 95-2006 privind reforma în sănătate şi cadrul legislativ privind externalizările.
  • Un sprijin financiar substantial extrem de necesar devine posibil prin aprobarea OG 2/2014 prin care autoritatile publice locale pot participa la finantarea actului medical

            Ameninţări :

  • necesitatea efectuării unor investiţii pe termen scurt şi mediu în infrastructură, pentru îndeplinirea unor standarde de calitate şi de mediu conform normelor sanitare în vigoare, armonizate cu prevederile UE (scara de incendiu sau pasarela de evacuare, instalatii de decontaminare a deseurilor, reparatii ale zonelor cu risc de infiltrare, etc…)
  • insuficienta fondurilor si veniturile spitalului care provin în prezent în cea mai mare parte din contractul de servicii cu CASMB
  • depasirea perioadei de garantie a majoritatii aparatelor achizitionate in 2011, vor creea o sarcina financiara noua insuportabila pentru spital daca nu va fi sprijinita de primarie
  • in lipsa cresterii cantitative si calitative a serviciilor medicale , riscam sa acumulam in continuare datorii.
  • lipsa ambulatoriului de specialitate risca sa suprasolicite sever spitalul
  • capacitatea actuala de internare a spitalului nu acopera în permanenta in totalitate solicitarile datorate adresabilitatii crescute a pacienţilor faţă de spital

 

 

  1. IDENTIFICAREA PROBLEMEI CRITICE
  • transformarea structurii spitalului in urma lucrarilor de constructie si renovare din spital de monospecialitate in spital de profil nefro-chirurgical
  • acest binom nefro-chirurgical este un concept novatotor unic in Romania ce isi propune rezolvarea in totalitate a patologiei rinichiului
  • aparitia unor sectii noi ( chirurgie, ATI) intr-un spital cu traditie de peste 30 de ani in domeniul exclusiv al medicinei interne si nefrologiei, creeaza evident probleme de integrare, colaborare si armonizare a activitatii
  • relatia de colaborare, incredere si sprijin reciproc intre medicii de diverse specialitati se construieste in timp prin contributie comuna la rezolvarea unor cazuri dificile cu patologie mixta medico-chirurgicala

 

  1. SELECTIONAREA PROBLEMEI PRIORITARE
  2. Dezvoltarea si diversifiacarea serviciilor medicale

In contextul structurii actuale al spitalului oferta de servicii trebuie sa creasca in asa fel incat sa se poata rezolva cu mici exceptii aproape toata cazuistica adresata .

Trebuie sa capete contur compartimentul de medicina interna care sa acopere intreaga gama de patologie a specialitatii , compartimentul de diabet atat  puternic legat de patologia renala precum si numeroasele tipuri de interventii chirurgicale de la cele nefro-urologice si de abord pentru dializa pana la orice tip de interventie tinand de chirurgia generala, vasculara sau chirurgia toracica.

  1. Continuarea procesului de modernizare

In ciuda dotarii exceptionale pentru momentul actual, a echipei medicale instruite si bine antrenate, progresul se impune in continuare atat sub aspectul dotarii tehnice aflate intr- o dinamica rapida pe plan mondial cat si a educatiei continue medicale si a  diverselor specializari ce se impun pentru a tine pasul cu acest progres.

 

  1. DEZVOLTAREA PLANULUI DE MANAGEMENT

Scopul

  • diversificarea ofertei de servicii medicale prin oferirea de servicii de specialitate medico-chirurgicala acoperind intreaga gama de patologie a rinichiului
  • îmbunătăţirea continua a calitatii si complexitatii serviciilor furnizate care sa se reflecte si in cresterea corespunzatoare finantarii

Obiective vizate

1.Satisfacerea prompta si calitativa a tuturor solicitarilor rezultate din adresabilitatea crescuta a pacientilor , prin cresterea numarului de paturi

  1. Utilizarea integrala ale aparaturi moderne pentru diagnosticarea rapida a bolilor si interventiile terapeutice medicale sa uchirurgicale disponibile
  2. Utilizarea unor materiale sanitare si medicamente de calitate care sa asigure reusita interventiilor terapeutice
  3. Creşterea ritmului de diagnostic si a eficientei terapeutice care sa permita un rulaj crescut al pacientilor
  4. Optimizarea contractului cu CASMB
  5. Creşterea ponderii veniturilor proprii în buget
  6. Creşterea încasărilor rezultate din contractele cu beneficiarii privaţi
  7. Diversificarea ofertei de servicii medicale, prin servicii de spitalizare de zi sau cu plata
  8. Demararea unor asociatii investitionale care sa degreveze spitalul de cheltuieli de investitii aducand in schimb tehnici, metode noi si beneficii financiare

Activităţi

  1. rezervarea contra cost a unor spaţii de cazare cu confort hotelier sporit, pentru pacienţii care solicită condiţii speciale de cazare şi masă,
  2. optimizarea programărilor pentru internare şi furnizarea serviciilor de spitalizare de zi pentru rezolvarea tuturor solicitărilor – urgenţe, cazuri complexe, afecţiuni acute şi subacute -, monitorizarea pacienţilor cu IRC (conform analizei fluxului pacientilor internati)
  3. promovarea serviciilor medicale oferite în regim de co-plată, prin contracte cu firme şi centre de diagnostic
  4. reactualizarea site- ului spitalului
  5. încheierea unor contracte de furnizare de servicii paraclinice cu beneficiarii publici şi privaţi (unitati sanitare, unitati industriale, asociatii profesionale, etc..)
  6. încheierea unor contracte cu firme private care desfăşoară activitate de asigurări de sănătate
  7. achiziţionarea de aparatură de laborator din contractarea unor programe de cercetare, va duce la mărirea numărului de investigaţii şi a bazei materiale a spitalului, fără a se face investiţii şi a se cheltuii direct din fondurile spitalului
  8. achiziţionarea de aparatură nouă pentru diversificarea serviciilor de electroterapie şi fizioterapie, în condiţiile în care cererea pentru acest tip de asistenţă medicală este în continuă creştere, veniturile crescând atât prin finanţare, prin contracte cu Casele de Asigurări, cât şi prin plata directă sau co-plata
  9. utilizarea resurselor umane, în special a asistenţilor medicali generalişti, în mod flexibil pe secţii, compartimente şi cabinete, în funcţie de necesităţi, obţinându-se astfel o utilizare maximă a timpului de lucru şi a încărcăturii profesionale per asistent
  10. efectuarea de cursuri pentru personalul mediu şi auxiliar, în cadrul programelor de EMC, de către medicii spitalului
  11. imbunatatirea/diversificarea hranei
  12. Reamenajarea/eficientizarea circuitelor in radiologie si Medicina Nucleara
  13. Implementarea ghidurilor de practică in scopul uniformizarii algoritmului de diagnostic si a optimizarii schemelor de tratament.

 

 

PROF. DR. MIRCEA PENESCU